Doua mari teme strabat creatia Mariei Miu, duale prin concept si realizare, una a artei ce coboara inspre formele sale primare (asemenea artei realizata de copii sau ce naiva), inspre semn si simbol, ce poarta pecetea inocentei si a setei de cunoastere si una a relevarii senzualitatii, a unui erotism transpus asemenea unei naratiuni, secventiale, fara un joc explicit de forte, cu o miza estetic-conceptuala.

Prin intermediul primelor tipuri de compozitii, artista creaza imagini cu diferite niveluri de semnificatie, sau mai degraba, momente de profunzime care construiesc privitorului trepte pentru intelegerea acestora. Gestul plastic se impune dincolo de benefica varietate a modurilor de exprimare. Falia dintre experienta traita si experienta actului artistic este cucerita sub presiunea unei viziuni artistice unificatoare. Formuland o naratiune a timpului, a esentei, lucrarile naive aduc cu ele un sentiment al comunicarii si al dainuirilor, oferind senzatia unei clipe oprite, fie ca este ritualul nuntii ori un motiv vegetal. O unda de poezie se asterne pe lumea subiectelor ei preferate, fiecare varianta a lucrarilor sale sprijinindu-se pe celelalte -un ciclu de imagini cu subtile variatii cromatice. Ceea ce surprinde este si modalitatea de elaborare a lucrarilor, ca privitori asistam la un adevarat exercitiu al spontaneitatii.

In cea mai recenta serie asistam la juxtapunerea de imagini iconice, ce amintesc atat de elemente suprarealiste, dar mai ales de posibile imagini ce se ruleaza cinematografic, ori asemenea unei carti ilustrate, prin care artista introduce un element aproape omniprezent vizual in fiecare dintre lucrari, monumentalitate si somptuozitatea (ce pare a emerge din traditia frescelor sau a tapiseriei).

Exista un grad de teatralitate in picturile Mariei Miu, ce sunt intr-o cautare in activa a comunicarii dinspre interior spre exterior. Artista abordeaza fiecare panza ca pe o scena de teatru, unde isi amplaseaza treptat personajele si le traseaza destinul. Prin ornamentica bogata, ce deseori incadrează asemenea unei rame lucrarea, prin vortexurile colorate, cu efect tridimensional ce servesc drept fundal in timp ce-şi imprima o miscare centrifuga, in sensuri diferite de la unul la altul, artista articuleaza o expresivitate proprie ce juxtapune emotia, intuitia, memoria pentru a amplifica actiunea. Concepute si incadrate in suporturi asemenea unor carti de joc, personajele artistei sunt active si pasive totodata, in functie de care parte a lucrarii te afli cu privirea, angajate intr-o sarabanda sexuala, intr-un joc al seducatorului si a sedusului. Fara a apela la nuditate, artista introduce elemente ale iconografiei erotizate a femeii, sub forma jartierelor, tocurilor inalte, aceasta fiind pe rand ceea ce Freud denumea “dominatrix” sau femeia falica, (in contrast cu barbatul care este obiectivat si dezgolit) dar si partea dominata(supusa). Plecand de la iconografia erotica postmoderna, artista jongleaza cu tipologia femeii, structurand un prototip cu proprie personalitate si dorinta, ce isi negociaza liber sexualitatea.

Cert este ca pictura pentru Maria Miu este o forma de descatusare, indiferent de forma pe care o ia, o pictura deopotrivă lirica, evocatoare, imbibata cu o forta a sentimentului profund ce face pe fiecare privitor sa-si poarte gandurile intr-o prelungire a nevazutului dar si una a curajului, a depasirii stereotipurilor.

Cu vocatia si pregatirea unui spirit plurivalent si nu mai putin cu sensibilitatea unui poet, indragostita de forme si armonii in aceeasi masura cu care cultiva contrastul, prin pictura sa, Maria Miu, marcheaza efortul autonomizarii limbajului, experimentand toate formele de arta ce implica eliberarea tensiunilor (nu numai din punct de vedere freudian), pentru a spulbera canoanele cu privire la ce este arta si, mai ales, pentru a-si pava un traseu in care, ceea ce conteaza, este sinceritatea si trairea intensa a subiectului.